WE SERVE - NOI SERVIM

WE SERVE - NOI SERVIM

duminică, 21 aprilie 2013

Clinica mobilă de oftamologie Lions Club Constanţa a ajuns la Cogealac

We serve!
Într-o dimineaţă superbă de început de aprilie, Clinica mobilă de oftalmologie a Lions Club Constanţa a pornit la drum, pentru cea de-a doua sa acţiune, prima în afara oraşului de la malul mării. Destinaţia: localitatea dobrogeană Cogealac, aflată la jumătatea drumului dintre Constanţa şi Tulcea, La invitaţia primarului Gheorghe Alexa şi cu sprijinul conducerii Grădiniţei cu orar normal din Cogealac (reprezentată de Elena Zelca), "leii" constănţeni au efectuat o nouă acţiune de screening oftalmologic în rândul copiilor şi tinerilor ce provin din familii defavorizate, având drept scop prevenirea instalării unui handicap vizual, precum şi depistarea şi oferirea de tratament celor cu probleme de vedere.
Echipa de specialişti de la "Mrini Eye Hospital" (consultaţii, tratamente şi recuperare), condusă de vicepreşedintele Lions Club Constanţa, Dr.Hicham Mrini, şi-a instalat echipamentul medical la Clubul Elevilor din Cogealac. "În cadrul acţiunii au fost consultaţi 30 de copii, 17 de la grădiniţa din Cogealac, restul fiind daţi în grija asistenţilor maternali, iar cei care au fost diagnosticaţi cu probleme de vedere au primit tratament gratuit", a explicat Laurenţiu Oprescu, preşedintele Lions Club Constanţa. Dintre cei consultaţi, opt copii au fost diagnosticaţi cu probleme de vedere, urmând să primească gratuit ochelari şi tratament de recuperare. Acest lucru este posibil datorită prietenilor de la DP World Constanţa, care au sponsorizat contravaloarea ochelarilor. "DP World Constanţa continuă implicarea sa, în mod activ şi direct, în astfel de activităţi, dedicate comunităţii constănţene, cu atât mai mult cu cât firma noastră a fost de la început total implicată în acest proiect al Clinicii mobile de oftalmologie Lions Club Constanţa. Ne bucură faptul că acţiunile de screening oftalmologic vor putea viza, datorită existenţei clinicii mobile, din ce în ce mai multe localităţi din judeţul Constanţa", a declarat, la rândul său, Cornel Peleanu, reprezentant al DP World Constanţa. 
Acţiunea de la Cogealac se înscrie în cadrul campaniei lionistice naţionale "Vederea clară, ochi sănătoşi!", fiind realizată în parteneriat cu DP World Constanţa, Mrini Eye Hospital, Primăria Cogealac şi Grădiniţa cu orar normal Cogealac. Următoarea acţiune a Clinicii mobile de oftalmologie a Lions Club Constanţa se va desfăşura, în luna mai, în localitatea Agigea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu